Viila Cheia

Viila Cheia, Strada Principala 139, Cheia, Judetul Cluj, 407406

Viila Cheia – Minimalist, simplu, excepțional, o experiență a sufletului

Transilvania. O livadă întinsă spre valea Arieșului. ​Natură și comunitate. Spirit, suflet. ​Piatră, lemn, șindrilă, pridvor și terase deschise spre lumea ce stă. Simboluri ce sugerează credința, vatra și masa „concepute drept catalizatori sociali”, o casă de oaspeți ca „experiență rurală, tradițional românească, aproape arhaică, într-o notă contemporană”. Astfel am descrie plăcerea de a te opri la Viila Cheia, o minunată construcție cu totul aparte, ce îmbină atât de frumos liniile minimaliste și moderne cu lemnul care ne aduce întotdeauna cumva aminte de acasă. Vila oferă, la 40 km de Cluj-Napoca, cinci camere decorate cu materiale naturale, chiar în mijlocul naturii, existând o un kilometru de drum de tara până să ajungi aici. Cu o vedere uimitoare către livadă și terase private, camerele au fost concepute și decorate atent, simplu și minimalist, în nuanțe calde, cu mult lemn și linii fine, așternuturi albe și multă lumină naturală.

Ce poți face și ce poți mânca delicios aici

Loc de odihnă deplină și contemplare. Aer bun și mult verde și proaspăt în jur. O ieșire din timp și din ritm, în ton cu ciclul naturii vii. Artă de a fi, de crea, de a simți. În sezonul mai-septembrie, în peisajul locației apare și o piscină Infinity, cu adevărat specială, iar între octombrie și mai, un ciubăr din lemn cu hidromasaj și apă sărată.

Bucătăria de la Viila Cheia se bazează pe ingrediente locale, sănătoase și proaspete, de sezon. În locație se pot servi micul dejun, prânzul și cina, însă meniurile sunt prestabilite. Viila Cheia funcționează ca punct gastronomic local, astfel că se pot servi maximum două variante de preparate (un meniu normal și unul vegetarian), pe zi. Anunțat și stabilit în prealabil, meniul va fi cu siguranță un festin local.

Ce poți descoperi în zonă

La 15 km de Viila Cheia descoperă Salina Turda, care reuneste zacaminte de sare formate acum 13.5 milioane de ani. In interiorul salinei există teren de minigolf, biliard, teren de tenis si lacul Terezia. 

La doi kilometri de la vilă sunt Cheile Turzii. Cu o lungime de 1300 de metri si o inaltime de pana la 200 de metri, cheile ocupa o suprafata de 324de hectare si s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de catre raul Hasdate. Aici poti face alpinism si escalada, drumetii pe creasta, te poti aventura cu parapanta sau face trasee cu bicicleta.  

La 20 km descoperă Rimetea satul secuiesc considerat unul dintre cele mai frumoase din Transilvania, fiind propus pentru intrarea in Patrimoniul Mondial UNESCO, la poalele Pietrei Secuiului. Aici se pot face numeroase trasee si drumetii de dificultate mica spre medie, escalada, zbor cu parapanta sau plimbari linistite. Rimetea este într-adevăr unul dintre cele mai frumoase și mai îngrijite sate pe care le-am vizitat în țară.

De asemenea în zonă sunt: Cetatea Trascăului (cu ruinele unei cetati cu o istorie de peste 700 de ani), Cheile Borzești (obiectiv turistic mai putin cunoscut, cu un circuit si traseu relativ salbatice, cu multe cascade) sau Castrul Roman Potaisa (cel mai important monument istoric al regiunii, construit de Legiunea a V-a Macedonica, în anul 168).

Sunt locuri care uneori te îndeamnă doar să le treci pragul și atât. Asta pentru că spun o poveste atât de frumoasă încât nu mai loc de altceva. Nu ți-ai mai dori nimic în plus. Loc de savurat, privit, visat. Viila Cheia este cu siguranță o experiență, înainte de toate. O îmbinare spectaculoasă, arhitecturală de vechi și nou, cu simboluri trecute prin timp și detalii contemporane, cu design minimalist și aer mediteranean afară, lângă piscina inundată de soare. Cu mult lemn cald, nuanțe aproape de suflet și ferestre uriașe, prin care pătrunde cea mai frumoasă lumină, cea binecuvantată de natură. O evadare completă din ritmul tău obișnuit, din ritmul nostru, într-un sat în care e atât de multă liniște și reîntoarcere. Trecut contemporan, Viila Cheia în două cuvinte.

  • designul minimalist
  • set-up-ul mediteranean, din jurul piscinei
  • întreaga arhitectură și conceptul locului
  • liniștea unui loc izolat
  • vederea către livadă
  • lemnul ca element central
  • Pentru siguranța și confortul oaspeților, accesul pe proprietate nu este posibil fără rezervare prealabilă; Facilitățile și serviciile casei sunt disponibile doar pentru oaspeții cazați;
  • Capacitatea vilei este de 14 persoane;
  • Aproape de Viila Cheia este și Cascada Ciucaș, pe cursul râului Hasdate, cu o inălțime de cinci metri, la baza acesteia existând un mic lac, ideal pentru scăldat;
  • De asemenea, în zona Buru, unde se găsesc cheile și cascada, există numeroase trasee turistice marcate, care leagă Cascada Ciucaș – Cheile Turzii – Cheile Borzeștilor;
  • Tot în zonă, Muzeul de Istorie Turda deține un valoros patrimoniu, de 40.000 de bunuri culturale în colecția de preistorie, română si postromână, medieval-modernă și memorialistică, colecția etnografică și colecția de artă.

REZERVĂ ACUM

Rezervă acum prin completarea și trimiterea formularului de mai jos. Solicitarea dumneavoastră va fi preluată și procesată în cel mai scurt timp.

Data check-in*
Data check-out*
Descoperă România alături de noi!

Cele mai frumoase experiențe livrate către tine o dată pe lună.
Abonează-te la newsletter-ul Romanian Romance!
Adresa ta de email