Top

Conacul lui MaldarBook Now

Înapoi la vremurile bune

Conacul lui Maldăr, descoperit în Măldărești, județul Vâlcea, este locul pe care noi îl asociem cu frumusețea, liniștea și cu tradiția autentic românească. A devenit în timp unul din locurile noastre preferate: de vizitat, descoperit, savurat și recomandat mai departe. În ultimii ani l-am revăzut de nenumărate ori, însă de fiecare dată, cumva, îl redescoperim diferit, găsim lucruri și bucurii noi pe care să le simțim și savurăm pe îndelete. Conacul este mixul perfect de liniște, mâncare delicioasă, selecție bună de vinuri, poveste și servicii perfecte.

Minunatul domeniu aparține unei familii din România, implicată și inspirată de acest loc atât de tare, încât Conacul lui Maldăr a devenit destinația perfectă – cel puțin pentru noi. Conacul se bucură de o istorie aparte care poate că ar fi rămas nedescoperită fără implicarea și pasiunea oamenilor de aici.

Conacul lui Maldar

Ce poți face aici

Cel mai mult ne place să urmărim focul în șemineul vechi – sufletul conacului – să jucăm Remy, să savurăm un vin bun, să citim, să ne bucurăm pur și simplu de emoțiile și conexiunea pe care nu mereu, un loc ți le poate stârni în suflet.

Vara in gradina, iarna langa semineu

În timpul verii toata viața și activitatea pot fi zărite și simțite în grădină, lângă piscină, în timp ce toamna și iarna vei adormi cu siguranță în camera de zi, lângă frumosul șemineu – preferatul nostru.

Fiecare cameră a conacului e diferită, atât ca spațiu, cât și ca design, însă toate 18 au un detaliu minunat: ușile masive, încă în formă originală, doar recondiționate cu atenție. Va trebui să deschizi mai multe uși și să alegi de fiecare dată o altă cameră pentru a te decide care este preferată. Asta pentru că fiecare oferă altă experiență și poate altă poveste. Avem, bineînțeles, preferatele noastre însă îndrăgim tare mult camera numită Domnișorul Radu, pentru că paturile micuțe și lumina jucăușă la ferestrele la fel de mici ne aduc aminte de copilărie – timpul în care toate rămâneau în loc.

Vă îndemnăm să alegeți o cameră cu cerdac. Nimic nu se compară cu dimineața petrecută aici. Vă veți simți cu siguranță răsfățați ai sorții, în vremurile de altădată. Așa că nu uitați de acest mic detaliu atunci când faceți rezervarea.

Ce poți mânca delicios

Bucatarie traditional romaneasca tradusa in prezent

Cu siguranță că atunci când suntem aici nu putem mânca decât la conac. Nu există un meniu standard, fiecare preparat si fel de mâncare este anunțat înainte, putând alege din două opțiuni. Însă mâncarea este pur și simplu delicioasă. Impecabilă am spune. Ni s-a spus și că rețetele aici vin dintr-o carte de bucate extrem de veche, românească, așa că te vei bucura din plin de bucătăria tradițională, însă puțin reinterpretată perfect în prezent. Trebuie să încerci rața slow cook și tradiționala savarină, însiropată și reinterpretată în stilul Conacului lui Maldăr.

Ce poți descoperi în zonă

Magazinele cu artizanat și ceramică îți vor ieși în cale cu siguranță, până să ajungi la conac. Întreaga zonă este faimoasă pentru ceramica de Horezu. Poți vizita culele – monumente istorice în Măldărești, cea mai veche numindu-se Cula Greceanu. Aceste construcții semifortificate erau în trecut locuințele boierilor, construite pentru apărare, pentru ei și familiile acestora. Poți vizita și mina de sare din zonă, Ocnele Mari, la aproape 30 de minute distanță cu mașina. Mai poți vedea în zonă Peștera Muierii și admira sistemul ei elaborat, în Baia de fier, în județul Gorj, la o distanță de 30 de minute.

Frumusete. Liniste. Traditie

Cu toții avem un loc pe care îl numim al nostru, mai precis al sufletului. Acel loc al regăsirii, al timpului ce stă în loc, al amintirii, emoției, al zilelor și vremurilor bune și frumoase, indiferent de ce înseamnă toate acestea pentru fiecare dintre noi.

Conacul lui Maldăr este locul sufletelor noastre.

Conacul lui Maldar accomodation
Conacul lui Maldar accomodation
Conacul lui maldar

Alegerile EI

  • poveștile lângă șemineu
  • atenția pentru detalii
  • camerele călduroase, decorate în stil vechi

Alegerile LUI

  • bucătăria tradițional românească
  • dimineața devreme, petrecută pe cerdac
  • să fie primul care pregătește focul dimineața

DE ȘTIUT

  • Conacul lui Maldăr este de fapt o culă veche, care păstrează toate detaliile arhitecturale ale vechii construcții;
  • Cu o istorie de peste 300 de ani cula era o construcție fortificată ce aparținea boierilor, construită cu scop de protecție împotriva invaziilor otomane;
  • Conacul poartă acest nume în onoarea căpitanului Tudor Maldăr, care a luptat pentru Mihai Viteazu, domnitor în Transilvania;
  • Ceramica, meșteșugul care dă viață lutului. este o veche tradiție în Horezu;
  • Astăzi, meșteșugul este transmis din generație în generație, dar și în cadrul atelierelor, festivalurilor sau expozițiilor.

REZERVĂ ACUM

Conacul lui Maldăr, oraș Măldărești, jud Vâlcea

Rezervă acum prin completarea și trimiterea formularului de mai jos. Agenția Happy Tour te va contacta cât mai curând posibil.






#fireplace #oldromaniancuisine #traditions #bestbreakfast #familymanor #magic #enjoythegarden #maldarasti #perfectservices #horezu #bythefire #redgeraniums #peaceofmind #traveltheromance #romanian_romance

0