Top

Hanul VatraRezervă acum

Viata satului privita din pridvor

Primăvară cu veselie într-un spațiu liber, vast și verde. Vara ca anotimp al fânului, al fructelor și legumelor proaspete, adunate din propria grădină, dar și al muncii în gospodărie. Toamna roadelor culese, al celor mai frumoase culori și al pregătirii pentru iarnă. Cel din urmă anotimp vine cu odihnă, retragere și liniște, dar și cu planuri pentru Sărbători.

Am găsit locul potrivit tuturor anotimpurilor, stărilor, zilelor. Un colț de lume și natură simplu, deschis atât ca suprafață, cât și ca suflet. Ne-a cuprins de cum i-am călcat pragul, ne-a oprit din ritmul nostru și a potolit cumva tot ce nu era necesar în jurul nostru.

Neoromanesc restaurat

Hanul Vatra

În Costești, aproape de Râmnicu-Vâlcea, sat locuit de milenii conform mărturiilor arheologice (circa 10 000 de ani), am descoperit Hanul Vatra, o construcție originală, în frumosul stil neoromânesc, restaurată întocmai precum a fost construită în secolul trecut. Rolul inițial al locației a fost cel de Stabiliment al Băilor Costești, satul fiind bogat în ape termale, dorit ca stațiune pe vremea regelui Carol al II-lea.

Am devenit dintr-o dată mai aproape de loc, auzind povestea restaurării. Ne oferă speranță, bucurie și zâmbet fiecare poveste asemănătoare. Locurile reconstruite sunt cu siguranță mai frumoase, unice și totodată poartă cu ele atât de multe vieți și amprente.

Hanul Vatra nu este numai despre restaurare ci și despre reîntoarcere, așa cum ne place nouă să auzim și să descoperim de fiecare dată: Otilia și Dan, avocat și arhitect, reîntorși din Germania acasă, la mijlocul drumului dintre pământurile lor, Banat și Tulcea, în curtea bunicilor de lângă fostul Stabiliment al Băilor. Povestea a început de fapt aici. Hanul Vatra este astăzi o frumoasă casă veche adaptată vieții de acum, cu detalii simple, lumânari și lemn, un pridvor pentru fiecare cameră de oaspeți, cu râul curgând liniștit chiar lângă han.

Hanul Vatra

Ce poți face aici

Admirăm de pe pridvorul camerei viața satului ce se trezește devreme în fiecare dimineață. Aerul tare, liniștea, ritmul lent al fiecărui lucru. Ziua începe apoi în frumoasa curte a Hanului Vatra, întinsă și deschisă, mărginită de un râu ce își face loc între un mal și altul. De cealaltă parte proprietatea continuă cu o mică pădure, poteci cu micuți alergând după animalele casei. E liniște dar în același timp bucurie și freamăt.

Finisaje speciale, materiale care imbatranesc frumos, ceramica realizata manual, piatra, stejar masiv

Descoperim în construcția ce ne găzduiește pentru un weekend finisaje speciale, materiale „care îmbătrânesc frumos”, ceramică realizată manual, piatră, stejar masiv. O încântare.

Ne facem loc pe două șezlonguri pe care le mutăm lângă apă. Admirăm frumusețea din jur, spațiul vast, pe care nu îl poți cuprinde într-o privire, cerul în culori nemaivăzute, până când mirosul tentant al cinei ne obligă să ne mutăm pe terasa restaurantului pentru ce va urma. Parcă suntem acasă.

Ce poți mânca delicios

Gustul mâncării bine făcute, cu experiență și drag pentru oaspeți, mese simple dar în același timp bogate, gusturi de odinioară. Meniul la Hanul Vatra este fix, dar surprinde frumos prin respectarea rețetelor vechi și bineînțeles prin gustul autentic. Iubitorii de mâncare tradițională se vor simți bine aici. Păstrăvul proaspăt a fost delicious, la fel varza călită ca acasă, cu mămăliguță. Meniul însă nu trebuie dezvăluit, ci savurat personal.

Ce poți descoperi în zonă

Experienta completa in Oltenia de sub Munte

Această frumoasă parte a Olteniei este bogată în natură prin munți, peșteri, chei, mănăstiri, dar și în tradiții și meșteșuguri. De văzut sunt culele de la Măldărești, foarte aproape de Hanul Vatra (10 km), construcții fortificate realizate pentru apărare. Mai aproape găsești Cheile Bistriței, cele mai înguste din țară, iar în traseul montan din Munții Căpățânii pot fi admirate peisaje minunate, pentru iubitorii de munte și aventură.

Această parte a țării este de asemenea presărată cu multe mănăstiri: Hurezi, inclusă în patrimoniul UNESCO, Mănăstirea Arnota, Bistrița, Mănăstirea Dintr-un Lemn ce ne-a trezit puternice emoții la auzul poveștii ei și în urma trăirii experienței de a petrece câteva clipe pe acest pământ, Mănăstirea Govora, iar în direcția opusă, Polovragi. În satul Pietreni se află și Schitul 44 de Izvoare ce oferă o vedere spectaculoasă asupra întregii zone. Totodată, în satul Costești există și două biserici mici, ce datează din anii 1600, adevărate mărturii ale timpului, mai puțin cunoscute și străbătute.

Iubitorii de speologie pot vedea Peștera Muierii și Peștera Liliecilor, dar și Muzeul Trovanților, la doar 2 km de han.

Hanul Vatra ne-a surprins plăcut, în primul rând prin simplitatea lucrurilor bine făcute. Acea ordine firească a spațiului și timpului, acel rost al fiecărui lucru, detaliu, meșteșug. Totodată ne-a atras atenția povestea reîntoarcerii în țară a gazdelor și reconstruirea locului din temelii, păstrând atât de multe detalii valoroase: materiale, culori, stil, pridvor, coloane și bolte, întocmai ca atunci. Minunat spațiul exterior și verde, întins și însoțit mereu de râul curgând, aerul bun, copacii ce formează o ascunzătoare tocmai bună pentru cei mici și fericiți. Hanul Vatra oferă o experiență în frumoasa Oltenie de sub Munte și mai mult decât atât, oferă în fiecare anotimp, al vremii sau al nostru, o altă poveste.

Hanul Vatra
Hanul Vatra
Hanul Vatra
Hanul Vatra

Alegerile EI

  • liniștea
  • naturalețea și simplitatea locului
  • lumânările și mobila pictată manual

Alegerile LUI

  • după-amiaza petrecută lângă râu
  • arhitectura locului
  • curtea deschisă

DE ȘTIUT

  • Hanul Vatra a fost construit între cele două Razboaie Mondiale în stil neoromânesc rural, de către o familie de boieri;
  • Construcția a funcționat inițial ca Stabiliment balnear, având 14 băi și 14 camere;
  • După anul 1989 clădirea s-a degradat fiind preluată și salvată în anul 2008 de noile gazde;
  • Cuvântul „culă” vine din limba turcă – kula – și înseamnă turn;
  • Culele sunt specifice acestei zone, fiind case boierești construite pentru apărare.

Hanul Vatra

Sat Costești, Jud. Vâlcea, Oltenia de sub Munte

#hanulvatra #cula #neobrancovenesc #rau #manastire #traditie #reconstructie #familie #anotimp #curte #simplitate #pridvor #poveste #romanian_romance #traveltheromance

0