Lăsăm în urma noastră așezările, oamenii și asfaltul. Peisajul devine din ce în ce mai plin de sens, bogat în frumusețe, profunzime, complexitate. La poalele Munților Călimani descoperim Haita Land, o fărâmă de lume: un ținut al haitei, deasupra minunatei Bucovine, tărâm al dealurilor nesfârșite ce poartă cu ele mici fânare, într-un peisaj ce îți taie respirația, în cele mai frumoase culori. „Ne-am așezat aici, ne-am minunat și nu am putut pleca până ce nu am fost siguri că ne întoarcem.” Poate că nu ne așteptam să găsim în autentica Țară a Dornelor o locație așa – diferită, actuală, însă încadrată atât de bine în sălbăticie și natură prin linii, culori, detalii: trei case din lemn, două construite în stil minimalist, iar una muntenească, loc în care a început totul.
CE POȚI FACE AICI ȘI CE POȚI MÂNCA DELICIOS
Pridvorul falnic, Sihastrul rătăcit și Casa Cuib
Aflăm că pe temelia casei bătrânești găsite aici a luat naștere ideea oazei din Gura Haitii. În locul casei vechi se ridică astăzi Casa Cuib, cu linii și detalii tradiționale, împletite interesant cu accente actuale. Noi am ales „Pridvorul falnic”, un veritabil chalet modern, din lemn, minimalist, cu cea mai frumoasă vedere către munți, de pe terasa generoasă ce ne este loc de relaxare, cadru al poveștilor spuse pe seară și loc de servit prânzul, în cel mai spectaculos peisaj al acestei părți de țară. Mai sus amplasat și retras între copaci găsim „Sihastrul rătăcit”, construit ca punct de observație, dar și ca mică oază ascunsă pentru oaspeți, cu suficient spațiu pentru odihnă, relaxare și intimitate. Ne-am petrecut zilele departe de lume, în ținutul haitei, într-o lumină fermecătoare tot timpul zilei, la ferestrele largi ale cabanei din lemn sau pe terasă, admirând în tăcere întreaga zonă sălbatică, citind, gătind în propria bucătărie, captivați de cel mai frumos cer văzut pe timp de noapte.
Doar micul dejun se poate servi aici, în feericul peisaj. Este pregătit la cerere de „rețeaua de gospodine” a satului, cu ce au mai bun prin gospodării: zacuscă, salată de vinete, brânză proaspătă, legume și dulcețuri.
CE POȚI DESCOPERI ÎN ZONĂ
În Gura Haitii timpul parcă nu se grăbește la fel de tare precum în restul lumii. Și poate fi, într-adevăr, colțul perfect de țară, de natură, pentru regăsirea liniștii, a ritmului lent, pentru reconectare. Iubitorii de aventură și munte au opțiunea de a organiza în zonă drumeții, însă noi recomandăm măcar o zi de pauză sănătoasă, pe terasa din vârful Bucovinei. Aerul tare, copacii, păsările, energia locului, sunetul pașnic și totodată sălbatic al naturii au atât de mult de oferit.
În drumul nostru prin zonă am ajuns și la Bio Valeputna, o frumoasă casă de oaspeți care a dezvoltat o adevărată tradiție din afumarea păstrăvului. Rețeta specifică este unică datorită mixului de rumeguș compus din lemn de fag, conuri de brad și boabe de ienupăr, aromele înnobilând păstrăvul. Tot aici există prima păstrăvărie din România, înființată în 1896. În aceeași zonă puteți alege drumețiile până la Codrii Seculari din Munții Giumalău, spre Rarău sau Mestecăniș. Traseele sunt parcurse pe jos sau pe bicicletă.
Ne bucurăm să trăim și experiențe diferite în călătoria noastră. Să înțelegem cum modernul poate fi atât de prietenos cu autenticul, alăturate în felul potrivit fără a fi alterate. Ba dimpotrivă. Pământul și detaliile arhitecturale vechi ne aduc aminte că rădăcinile ne sunt aici, că vor rămâne, minimalismul ca stil de viață de faptul că nu avem nevoie de prea mult, ci dimpotrivă, accentele și viziunile moderne ale locurilor de faptul că ne putem deschide mereu aripile către nou, util, schimbare.