Casa Boierului din Deal

Casa Boierului din Deal, Clondiru de sus, strada Principală nr. 117, Dara 127473

Fine dining pe cerdac

Aroma și savoarea unei vieți de altădată. Un farmec aparte, liniște deplină în fiecare colț. Un peisaj superb, lin, nederanjat, ca un fir ce se întinde de un capăt al lumii la celălalt. Nori și senin, culori ale apusului, forme și contururi neclare, nuanțe aproape de pământ, un aer boem.

Casa Boierului din Deal a fost pentru noi o mică oază, construită în stil brâncovenesc, cu un cerdac superb, detalii multe și culori vii, însoțite toate de surprinzătorul restaurant gourmet. Aici am descoperit preparate minunate, pregătite cu drag, pasiune și zâmbet chiar de gazda locului. Mai degrabă un veritabil conac, din punct de vedere arhitectural, Casa Boierului din Deal este o frumoasă poveste de familie. Este construită într-una din zonele viticole ale României, respectând „frumusețea tradiției, experimentată însă într-un mod modern și proaspăt.”

CE POȚI FACE AICI ȘI CE POȚI MÂNCA DELICIOS

Mai putin timp de petrecut, mai mult de savurat

Odihnă, deconectare, mâncare bună, peisaj minunat, toate pe același cerdac. Așadar mai puțin timp de petrecut, mai mult de savurat, pe terase, în curtea casei, în livingul creat cu accente tradiționale sau în restaurantul din interiorul căruia gazda casei îți va zâmbi de fiecare dată. Etajul superior al conacului este dedicat cazării. Găsești aici trei dormitoare alături de living-ul generos, loc al completării experienței din deal.

Mai departe, gazda și chef-ul locului a creat aici o adevărată imagine a bucătăriei post-tradiționale, bazată pe valori, istorie și bineînțeles, preparate românești. O călătorie senzorială cu rădăcini în tradiția românească. Întreaga echipă de bucătari premiați internațional, inspirată de rețetele vechi, a creat un meniu fusion românesc. Ingredientele folosite provin direct din ferme, iar variantele felurilor de mâncare se pot adapta fiecărui gust și tip de dietă. Noi am mâncat vită maturată, piept de rață gătit sous vide, un risotto delicios și chiar un tacos reinterpretat în stilul nostru, nemaivorbind despre înghețata homemade, cu un gust și o textură aparte. Meniul nu este unul complet à la carte, însă oferă preparate speciale, semnate de bucătar, o varietate ce oferă un gust perfect și echilibrat locului. Totodată, există la Casa Boierului din Deal vinuri create, cultivate și fermentate în casă, în crama lor din apropiere, concepute să se asorteze perfect cu mâncarea și care pot fi degustate.[ anchor=”costs”]

CE POȚI DESCOPERI ÎN ZONĂ

Cramele Apogeum, Lacerta si Crama de Piatra

Fiind într-o zonă viticolă bogată, pământuri pe care le iubim, pe rădăcinile cărora ne găsim mereu odihna, liniștea, energia, dar și bucuria, un tur de crame în zonă este obligatoriu. Vă recomandăm Crama Apogeum, fosta reședință a Principelui Nicolae, un minunat domeniu astăzi restaurat și crama unde se produce mult apreciata Fetească Neagră. Apoi Crama Lacerta, pentru un tur de cramă și degustare a șase varietăți de vin alb și șase de vin roșu, caștigătoare a numeroase medalii de aur la concursuri de specialitate, găzduite într-o cramă nouă, modernă. Trebuie să ajungeți apoi și la Crama de Piatră, o frumoasă afacere de familie, cu vinuri bune, cazare confortabilă și o minunată atmosferă ca acasă.

O singuratate ce face bine

Ne-am bucurat să găsim încă o oază, cumva retrasă, liniștită, într-o singurătate ce face bine, binecuvântează, clătește tot ce nu e necesar. Casa Boierului din Deal este reîntoarcerea într-o lume, familia ce construiește veșnic, mâncarea ce odată înrădăcinată poate prinde aripi, bunul gust, simplitatea, detaliile, căldura unei gazde așa cum visăm să întâlnim în fiecare loc căruia îi trecem, plini de speranță, pragul. O experiență completă, pe cel mai frumos cerdac al unui deal.

  • cerdacul și cea mai frumoasă imagine, afară
  • meniul reinterpretat
  • gazda casei
  • răsăritul și apusul pe terasă
  • căldura și liniștea locului
  • serile lungi de vară, pe cerdac
  • Recomandăm ca în cazul în care sunteți doar în trecere la Casa Boierului din Deal, să sunați în prealabil, pentru a rezerva prânzul sau cina;
  • Există doar trei camere pentru cazare, locul fiind perfect pentru un mic grup de prieteni sau familie;
  • Casa Boierului din Deal organizează și evenimente speciale, pregătite în prealabil și rezervate;
  • Încercați ceva diferit din meniul oferit, de fiecare dată; Veți avea surprize la fiecare preparat degustat;
  • Tururile de crame și degustările la cramele din jur se fac de asemenea pe bază de programare, detalii putând afla pe site-ul fiecărui loc.
Descoperă România alături de noi!

Cele mai frumoase experiențe livrate către tine o dată pe lună.
Abonează-te la newsletter-ul Romanian Romance!
Adresa ta de email