Top

20 de locuri unice si experiente autentice descoperite calatorind in Romania

Ne place să ne numim călători, nu turiști. Asta pentru că nu obișnuim să ne facem planuri de fiecare dată când explorăm o destinație nouă, pentru că vedem și cunoaștem locurile prin propriile noastre filtre și lentile, nu urmărim neapărat ce este la modă în termeni de călătorie, iubim să creăm conexiuni cu oamenii, ne lăsăm schimbați de locurile pe care le descoperim. Mai mult decât atât, ne-am cunoscut călătorind prin România, schimbând idei, imagini și experiențe legate de aceste pământuri pe care am ajuns să le iubim. Așadar, călătoria în propria țară ne-a adus, în final, împreună.

Călătoria are sens, întotdeauna. Schimbă vieți și oameni și aduce lucrurile împreună. Iar așa cum întreaga lume se schimbă radical chiar în aceste clipe, călătoria, inclusiv în România, are și va avea de suferit. Iar noi, tu, călătorii, cu toții ne simțim, pentru prima dată, fără destinație. Pentru moment însă, nu putem călători decât din propriile fotolii, visând la toate locurile pe care urmează să le descoperim sau întâlnim din nou, după tot acest timp. Însă, atunci când aceste vremuri vor ajunge în sfârșit la un final, unde și cum vom alege să călătorim, să ne cheltuim sau investim banii, să susținem oameni, locuri și mici afaceri locale, vor fi mai importante decât oricând.

De aceea astăzi, poate mai mult decât până acum, vă recomandăm să descoperiți România frumoasă, să îi aflați toate chipurile, poveștile și realitățile pe care nu le-ați întâlnit. Vă invităm să vă reconectați cu țara în care trăiți, să învățați poate să o apreciați mai mult, să îi vedeți frumusețea, să investiți în ea, să oferiți mai departe tot ceea ce prin ea ați primit.

Pornind de aici, noi, Alexandra și Răzvan, am creat un ghid esențial despre România, o colecție cu 20 dintre cele mai dragi locuri nouă, utilă credem noi, atât românilor, cât și celor care vor să descopere țara chiar dacă nu s-au născut aici; tuturor celor care își doresc să exploreze, să călătorească, să colecționeze experiențe inedite. Nu este vorba despre un top al destinațiilor, este mai precis o confesiune a ceea ce ne-a bucurat cel mai mult sufletele în aceste locuri minunate, locuri ce oferă o imagine atât de vie și autentică a României.

De reținut:

  • Suntem călători pasionați, nu bloggeri plătiți sau agenție de turism. Astfel că alegem să promovăm doar locațiile care se încadrează în așteptările noastre;
  • Am testat toate destinațiile despre care vorbim – așadar, experiența noastră este reală; imaginile, filmele și impresiile la fel;
  • Avem propriile criterii în selectarea destinațiilor și a experiențelor: calitatea serviciilor, gazdele, povestea din spatele locului, atitudinea față de oaspeți, amprenta personalului, bunul gust, implicarea în comunitate, turismul românesc altfel, cel de care avem nevoie și care trebuie să ajungă să crească și în România: Turismul Tradițional Premium.

Așadar credem că acest ghid, aproape de sufletul nostru, merită atenția voastră:

Conacul lui Maldăr

Inapoi in vremurile bune

Conacul lui Maldar

Conacul lui Maldăr, aflat în Măldărești, județul Vâlcea, este locul pe care noi îl asociem cu frumusețea, liniștea și cu tradiția autentic românească. A devenit în timp una din destinațiile noastre preferate: de vizitat, descoperit, savurat și recomandat mai departe. Conacul este mixul perfect de liniște, mâncare delicioasă, selecție bună de vinuri, poveste și servicii perfecte. În timpul verii toata viața și activitatea pot fi zărite și simțite în grădină, lângă piscină, în timp ce toamna și iarna vei adormi cu siguranță în camera de zi, lângă frumosul șemineu – preferatul nostru. Vezi mai multe detalii despre Conacul lui Maldăr aici.

Cincșor. Transilvania. Case de Oaspeți 

Strada copilariei tale

Frumusețea detaliilor, mâncarea delicioasă, biblioteca albă, camerele primitoare și cea mai frumoasă imagine afară, pe terasă: Biserica Fortificată din Cincșor (menționată pentru prima dată în anul 1421!), pe care o poți vedea în timp ce savurezi o carte bună. Casele de oaspeți din Cincșor înseamnă cu siguranță frumusețea specifică Transilvaniei, cultură și tradiții săsești. Situate în satul Cincșor, județul Brașov, nu foarte departe de oraș, fosta Școală Evanghelică, fosta Casă Parohială și Casa Țărănească oferă astăzi cazare și o experiență minunată oaspeților. Vezi mai multe detalii despre Cincșor Guesthouses aici.

Zabola Estate

Loc al contemplarii

Zabola Estate

Magie pretutindeni – lângă șemineu, în interiorul camerelor de poveste, în jurul lacului, respirând adânc aerul curat și sălbatic, de-a lungul pădurii, descoperind domeniul verde și viu, pur și simplu urmărind natura. Zabola Estate, în județul Covasna, poveste începută în secolul al XVI-lea, devine mai târziu un domeniu de 34 de hectare și casă de oaspeți pentru turiștii pasionați. Îți recomandăm să alegi de fiecare dată o cameră diferită. Te vei îndrăgosti de sunetul podelei din lemn și de mirosul lemnului ars în șemineu. Vezi mai multe detalii despre Zabola Estate aici.

Vila Katharina

O bijuterie ascunsa

Vila Katharina
Vila Katharina accomodation

Imaginează-ți eleganța unui trecut mai plin de sens și confortul contemporan – Vila Katharina, o bijuterie arhitecturală din secolul al XIX-lea, restaurată, păstrând fiecare minunat detaliu al identității, renăscută astăzi ca boutique hotel.

Perfect ascunsă lângă Poarta Schei în orașul Brașov, vila oferă un minunat buchet de emoții și romantism. Cele trei camere ale Vilei Katharina au un design special și o perfecțiune a detaliilor: mobila veche și impunătoare, băile rafinate, ferestrele larg deschise, operele de artă întâlnite la tot pasul, fragmente de timp. Vezi mai multe detalii despre Katharina aici.

Amfiteatrul Transilvania

Pur si simplu Romania

Amfiteatrul transilvania

Amfiteatrul Transilvania, un complex ecologic de 100 de hectare, în Bran-Moeciu, ce pare un Paradis îndepărtat, dezvăluie povești din momentul în care cutreieri dealurile pentru a-l descoperi – departe de orașele moderne și de zgomot, nu numai în kilometri, dar și în simțiri. Amfiteatrul oferă cazare în două case tradiționale, de acum 200 de ani, bineînțeles, recondiționate. Detaliul care ne place cel mai mult la Amfiteatrul Transilvania este leagănul de afară, legat între copaci, apoi șemineul centrat în restaurant, scaunele colorate confecționate din materiale tradiționale provenind din Republica Moldova. Amfiteatrul este de altfel un mix minunat între cultura românească și cea moldovenească. Vezi mai multe detalii despre Amfiteatru aici.

Castle Hotel Daniel

Timp pentru reconectare

Castel Daniel
Castle Hotel Daniel

Castelul Daniel, în Tălișoara, Covasna, are 350 de ani de istorie, 20 de camere unice, un restaurant gourmet, un cellarium slow down spa și tot ce ai nevoie pentru un weekend de relaxare. Camera Constantinopol este un must pentru iubitorii de istorie. Pereții ei poartă urmele picturilor ce datează din secolul al XVII-lea, iar dacă iubești șemineele, îți recomandăm să alegi Camera Castle Gate (Poarta Castelului), unde aproape că vei zări bătrânul paznic al castelului încălzindu-se lângă foc, așa cum se întâmpla odinioară exact în acest loc. Vezi mai multe detalii despre Castelul Daniel aici.

Prince of Wales Guesthouse

Timp pentru deconectare, la propriu

Prince-of-Waless-Guesthouse Valea Zalanului
Prince-of-Waless-Guesthouse Valea Zalanului

Minunata proprietate a Prințului Charles de Wales, din Valea Zălanului, județul Covasna, a aparținut inițial familiei Kalnoky, păstrându-și autenticitatea prin restaurare cu materiale și prin metode tradiționale. Aici găsești șapte camere duble, în trei case de oaspeți, fiecare casă având cerdac. Afară te poți bucura de șezlonguri, scaune confortabile și un hambar în care poți servi micul dejun. Probabil cea mai frumoasă cameră este cea în care însuși Prințul Charles obișnuiește să stea atunci când vizitează minunatele dealuri ale Văii Zălanului. O camera simplă, dar confortabilă, care te poartă înapoi în timp. Vezi mai multe detalii despre casa din Valea Zălanului aici.

Raven’s Nest

Urmeaza drumul

Raven's Nest - Romanian Romance

Imaginează-ți o oază verde, înconjurată de munți, văi largi, acoperite de un infinit cer albastru. Aici, în Sub Piatra, județul Alba, tinerele gazde au descoperit, la începutul poveștii lor, un ansamblu de hambare și grajduri. Unele au fost înlocuite iar altele recondiționate sau reconstruite aproape de original și transformate în case. Cea mai frumoasă senzație pe care o poți avea în acest cuib al corbilor este deasupra, pe puntea panoramică – un loc magic, unde poți vedea clar frumusețea peisajelor transilvănene, munții, natura și cerul, toate împreună. Vezi mai multe detalii despre Raven’s Nest aici.

Hadar Chalet

Savoir faire romanesc

Hadar Chalet preview
Hadar Chalet restaurant

Proprietatea Hadar Chalet este un minunat parc înflorit, ce așteaptă parcă de fiecare dată să fie descoperit, în Gura Siriului, Buzău. Locația este, într-adevăr, un colț de natură ascuns, departe de zgomot și orașe. Cabana izolată datează din 1985, perioadă în care era folosită ca domeniu de vânătoare pentru liderii comuniști ai vremurilor. Astăzi, transformată, are 12 camere frumoase, o piscină afară, în natura sălbatică, alei cu plante și flori, leagăne de poveste, o căsuță în copac și un minunat hambar plin cu tot felul de istorisiri. Vezi mai multe detalii despre Hadar Chalet aici.

Conacul Archia 

Familia din spatele povestii

Conacul Archia

La Conacul Archia, în județul Hunedoara, ceea ce ne place în mod special este design-ul camerelor. Fiecare este diferită, având propria temă și personalitate. Conacul este destinația potrivită tuturor anotimpurilor. Vara de petrecut la piscină, primăvara și toamna perfecte pentru echitație sau pentru plimbări în jurul proprietății, iarna cu propria magie, în interiorul conacului, degustând un vin roșu românesc. Iar familia din spatele poveștii este specială, pasionată de tradiție și legături românești, adevărați boieri contemporani. Vezi mai multe detalii despre Conacul Archia aici.

Valea Verde Retreat

Indragostiti de Transilvania

Valea Verde Retreat

Domeniul Valea Verde este imaginat și organizat precum un albergo diffuso, așa-zisul oraș împrăștiat italienesc, concept care trezește la viață istorii și tradiții, într-o formă sustenabilă de eco-turism, de această dată însă în Cund, Mureș. Valea Verde înglobează mai multe case săsești, tradiționale, reconstruite într-un mod simplu, apropiat satului. Este de asemenea un loc pentru gurmanzi. Mixul culinar se situează undeva între gastronomia franțuzească, transilvăneană și mediteraneeană, folosind ingrediente locale, biologice, de bună calitate. Vezi mai multe detalii despre Valea Verde aici.

Viscri 125

Frumusete de secole

Viscri 125

Gazdele de la Viscri 125 vin din București, lasând în urmă viața agitată din oraș, pentru Viscri, satul în care au construit ceva durabil, așa cum multe cupluri sau persoane au făcut în câteva din satele din Transilvania. Restaurantul și camera de zi, reconstruite în vechiul hambar al proprietății, sunt cele două clădiri – case de oaspeți. În interiorul acestui spațiu deschis a fost păstrată structura de lemn și adăugate câteva elemente moderne. Viscri 125 însă oferă experiența autentică a traiului in Viscri. Vezi  mai multe detalii despre Viscri 125 aici.

Verde de Viscri

Iarba verde din Viscri

Verde de Viscri
Verde de viscri accomodation

Verde de Viscri, casă construită în anul 1848, este locul perfect pentru a sta, pur și simplu. Poți vedea în fiecare zi în fața casei de oaspeți cocoși luându-se la ceartă, vaci întorcându-se de la păscut, apusuri și răsături minunate, timpul stând în loc. Poți lua micul dejun în curtea verde a casei, sub vița-de-vie, înconjurat de toate felurile de plante și flori. Verde de Viscri are o capacitate de zece persoane, fiind locul ideal pentru familii sau grupuri de prieteni. Pentru noi, Verde de Viscri este imaginea ideală a conceptului slow living. Vezi mai multe detalii despre Verde de Viscri aici.

Viscri 32 

Intre timp, in Viscri

Viscri 32 preview
Viscri 32 restaurant

Viscri 32 este cunoscut pentru frumosul hambar din lemn, transformat într-un restaurant Slow Food, decorat cu obiecte vechi, haine și mobilier tradițional, obiecte locale, realizate manual, plante uscate și o sobă albastră din teracotă. Cunoscutul restaurant oferă un meniu special, cu feluri de mâncare delicioase și tot felul de băuturi locale, ecologice, toate inspirate din rețetele transilvănene, cu ingrediente produse de săteni sau de mica fermă a familiei. Iar Casa Albastră este mica oază tradițională în care te poți odihni după un ospăț pe cinste. Vezi mai multe detalii despre Viscri 32 aici.

Pensiunea Iara

Muzeu in aer liber

Iara Guesthouse
Iara Guesthouse Restaurant

Din multe destinații și case de oaspeți din frumoasa Deltă a Dunării, cea mai dragă ne este astăzi Iara, o pensiune de familie, unde chiar te poți bucura de atmosfera prietenoasă, relaxată, caldă, de lucrurile bine făcute și de gustul de pește proaspăt. Iara este situată pe malul stâng al brațului Sfântu Gheorghe, cel mai vechi și accesibil braț al Dunării, în Ilganii de Jos, Tulcea. Poți alege din zece camere rustice, colorate și amenajate cu bun gust, toate cu vedere spre Dunăre. Stai la povești cu gazdele, vei afla tot felul de lucruri. 🙂 Vezi mai multe detalii despre Pensiunea Iara aici.

Casa Kraus

Trecutul, istoria si valorile vii

Casa Krauss

Acum sute de ani, Casa Kraus îi aparținea lui Johannes Traugott Kraus, preotul din satul Criț. Astăzi vei găsi aici un frumos conac cu o intrare direct către Biserica Fortificată a satului. Casa a fost reconstruită respectând planurile originale și a fost decorată cu mobilier pictat manual, uși de lemn și obiecte vechi, toate dovadă a vieții săsești de altădată. Servește prânzul în grădină și bucură-te de frumoasa imagine a satului săsesc. Vezi mai multe detalii despre Casa Kraus aici.

Conacul Bratescu

Boutique hotel de familie

Conacul Bratescu

Conacul Brătescu din Bran, considerat un veritabil boutique hotel, oferă o experiență și o poveste diferită în fiecare încăpere a sa. Noi am ales Camera Albastră și am fost încântați de detalii. Serile liniștite petrecute pe terasă, aerul proaspăt de munte, somnul profund și odihnitor, în vecinătatea renumitului Castel Bran. Aici am citit, am făcut fotografii, ne-am bucurat de liniște, lângă șemineu. Vezi mai multe detalii despre Conacul Brătescu aici.

Atra Doftana

Detasare

Atra Doftana

Construită în trepte, în stil nordic, Atra Doftana te impresionează atât cu design-ul, cât și cu priveliștea minunată. Fiecare cameră aici are vedere direct către lac iar apusurile sunt cu adevărat magice. Sunt dispnibile nouă camere și o vilă modernă, inaugurată în 2019. Fă-ți timp să petreci vara pe terasă sau în lounge-ul în aer liber, pe șezlonguri sau în hamac. Întreaga zonă a Văii Doftanei este, într-adevăr, o oază. Vezi mai multe detalii despre Atra Doftana aici.

Cloașterf Haus

Frumusetea lucrurilor simple

Cloasterf Haus

Această micuță casă de oaspeți este una tipică, plină de povești și cu oameni frumoși drept gazde. Dormitoare simple dar cochete, mâncarea locală gustoasă și o curte verde unde copiii și animalele aleargă și se joacă împreună. Cloașterf Haus este o frumoasă afacere de familie în satul Cloașterf, județul Brașov, născută din dorința de a oferi o experiență autentică tuturor călătorilor pasionați, dar și din iubire pentru viața la țară, pământurile săsești și natură. Vezi mai multe detalii despre Cloașterf Haus aici.

Casa Savri

Moment in timp

Casa Savri
Casa Savri

Casa Savri este un monument istoric, cea mai veche clădire datată în Sighișoara (anul 1568), moștenită de tinerele gazde din generație în generație. Au ales însă să ofere superbei case cu o minunată curte interioară, o nouă viață și un nou scop, transformând-o în casă de oaspeți. Obiecte vechi, mobilă tradițională, culori și detalii care arată perfect împreună. Savurează cafeaua de dimineață pe terasa interioară unde poți vedea Turnul cu Ceas strălucind atât de frumos, deasupra Casei Savri. Vezi mai multe detalii despre Savri aici.

Ne dorim ca toate locurile și micile povești împărtășite să trezească emoții frumoase în tine, călătorule și să te facă, măcar pentru o clipă, să călătorești, cu gândul, din fotoliul confortabil de acasă sau din biroul mutat mai nou în living. Pentru că România are din ce în ce mai multe lucruri de oferit: destinații, călătorie, cultură, istorie, tradiție și oameni, oferă-ți libertatea de a contura un plan de călătorie mai amplu sau mai puțin detaliat, pentru vremurile care urmează.

Acestea sunt locurile care ne-au făcut să descoperim România și altfel. Cu mai multă speranță și entuziasm. Este mult mai frumoasă și mai valoroasă decât credeam că poate fi. Și considerăm că nu există timpuri sau șanse mai bune decât cele trăite acum, pentru a începe să ne vedem țara drept locul care merită interesul, efortul, iubirea și admirația noastră.

Nu uitați să vă lăsați purtați de călătorie, să vă opriți din ritm din când în când și mai ales acum, să plănuiți aventuri viitoare în aceste tărâmuri de vis românești. Vizitați România și rămâneți aici atunci când totul va reveni la normal. Vă promitem că va merita.